Miercuri, 16 ianuarie, este ultima zi în care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) pot solicita Oficiului Național al Registrului Comerțului înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016.
Potrivit acestui act normativ, un PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce o întreprindere individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.
De asemenea, un PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane angajate cu contracte individuale de muncă, iar o întreprindere individuală poate avea cel mult opt salariați, în aceleași condiții legale.
Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, a intrat în vigoare pe 17 ianuarie 2017, cu un termen de doi ani pentru modificarea mențiunilor la ONRC.
În realizarea obligațiilor prevăzute de lege, persoana fizică autorizată sau întreprinderea individuală poate opta pentru modificarea formei de organizare, în condițiile legii.
Modificarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate și emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează, în baza cererii adresate oficiului registrului comerțului competent, cu titlu gratuit.
În termen de 60 de zile de la împlinirea celor doi ani, respectiv începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.
Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului-
https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016