În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de ” apărare pasivă“ având ca scop “să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorînd eficacitatea atacurilor aeriene”.
Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la “apărare pasivă” la “apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi “apărare civilă” în 1978 şi “protecţie civilă ” în 1996. Schimbările produse in societatea românească în perioada 1996-2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile prin elaborarea Legii nr. 481/2004 care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
